Picătura de suflet (7)


Duminica de ieri

sinaAprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit – vecini cu vântul – plopii
Şi degetele-mi vântul le resfiră…
E-o linişte de umbră când te-apropii,
Şi mâna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar – vineţie – toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, tîrg. Rămâne rana.

                                                Romulus Vulpescu

sursa: youtube (user – Starrynorth)

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Picătura de suflet (7)

  1. Crisa zice:

    Frumoasă picătură!!
    Ahhh, am și fredonat ;)…mi-a plăcut cântecelul 🙂

  2. carolina zice:

    sa stii ca imi place papornita, un blog foarte ingrijit si aerist. eu inca mai lucrez la al meu :(. vad ca e la inceput, dar ii vad un viitor foarte bun. spor!

    • Călin zice:

      e şi nu e la început 🙂 . cu paporniţa am început, acum vreun an şi jumătate, doar că prin octombrie 2011 mi-a venit mie să o „lichidez”; iar acum mi-am zis că ar fi totuşi bine să o resuscitez, să nu mai înghesui în „colţ” şi alte cele, să las doar muzică, de vreme ce tot e colţ cu muzică 🙂

  3. Javra zice:

    Foarte frumoase şi poezia, şi melodia!

    • Călin zice:

      mă bucur dacă ţi-au fost pe plac. mă străduiesc să nu aduc chiar orice aici, dar poate că se mai întâmplă şi să nu reuşesc câteodată

  4. As vrea sa fiu copac si-as vrea sa cresc
    langa fereastra ta, te-as auzi
    si-n voie te-as privi intreaga zi.
    M-as apuca si iarna sa-nfloresc,
    ca sa te bucuri. Pasarile cele
    mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
    si noptile mi-ar da cercei de stele,
    pe care, ca pe frunze, ti le-as da.
    Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
    m-as apleca usoara, sa-ti sarut
    cand parul ce pe frunte ti-a cazut,
    cand buzele, cu buze moi de flori.
    Spre toamna m-as juca, zvarlindu-ti mere
    si foi de aur rosu prin odaie,
    cu-a ramurilor tanara putere
    ti-as apara obloanele de ploaie.
    Si, cine stie, poate ca intr-o seara
    de primavara, cand va fi si luna,
    va trece prin gradini o zana buna,
    facandu-ma femeie sa fiu iara.
    Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
    genunchiul ud de frunze si pamant,
    cu parul inca doldora de vant,
    cu roua si cu luna pe obraz,
    eu ti-as sari in casa, si senina
    (uitand de-atata vreme sa vorbesc),
    cu cate-un cuib in fiecare mana
    intinsa, as incepe sa zambesc.

    Magda Isanos – Vis vegetal

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s