Picătura de suflet (47)


Poveste sentimentală

hourglassPe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult,
cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut
structura materiei, de la-nceput.

                             Nichita Stănescu

sursa: youtube (user – TheNamesJoe90)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Picătura de suflet (47)

  1. Javra zice:

    Păstrez articolul tău, să văd dacă pot scoate nişte poze de video.

  2. psi zice:

    probabil că marele blond scrie acum necuvinte printre îngeri. au trecut deja atât de mulţi ani de când dorul de el este verde ca ochii închişi… şi eu tot mă mir.
    totdeauna l-am considerat pe nichita un poet cu mult peste adrian păunescu. şi mai aproape de sufletul meu.

  3. Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
    şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
    nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
    de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…

    Nichita Stănescu – Poem

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s