Picătura de suflet (48)


Cântec de primăvară

Picture 138Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

                                             Nichita Stănescu

sursa: youtube (user – Orchydee64)

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Picătura de suflet (48)

  1. Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
    si anul asta zana primavara,
    cu toate-acestea noi ne-am bucurat
    de parca-ar fi venit intaia oara.

    Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
    riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
    m-am dus să vad ce flori au răsărit
    în parcul vast si gol de langa noi.

    De mult nu mă-ncercase asa dor
    de viata si calcam nerabdatoare;
    simteam cum se-nfioara sub picior
    pamantul umed, fecundat de soare.

    Copacii goi mi s-au parut incantatori –
    Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
    (trecusem pana-atunci de-atatea ori
    pe langa ei si nici nu i-am văzut)

    Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
    (ca rochiile care ies la spalat),
    cu capul dat pe spate l-am privit
    si l-am gasit de-a dreptul minunat.

    Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar
    erau asa de-albastri, delicati –
    ca niste firmituri lasate-n dar
    de primavara, printre pomi-ntunecati.

    M-am aplecat cu inima batând,
    dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
    de ce si cum, dar mi-a venit în gând
    ca pentru ei paharu-i un sicriu.

    Si m-am întors spre casa mai agale,
    c-o oboseala fericita-n pasi,
    iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
    în schimb aveam în suflet toporasi.

    Magda Isanos – Toporasi

  2. Cand nu spui nimic despre o poezie e pentru ca nu-ti plac versurile ? Sau pentru ca poetul/poetesa nu ti-e tocmai drag/draga? M-ar intrista sa fie asa. Prefer timpul si razvratirea 🙂

  3. Lucian Blaga spunea ca „tacerea e umbra unui cuvant”. Am inteles si m-am linistit 🙂 Poezia merge mai departe.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s