Picătura de suflet (50)


Sfârşit de anotimp

Waiting

sursa foto: aici

Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele îngheţau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciţi.

Eram atât de atent,
încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbuşea-n întuneric
şi parcă niciodată n-aş fi-ncercat
frigul.

Deodată
m-am trezit atât de departe
şi de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca şi cum mi-aş fi învelit simţurile
cu relieful fără de noimă al lunii.

Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, şi poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
şi treci prin aşteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de trimf.

                                   Nichita Stănescu

sursa: youtube (user – park0urfreak)

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Picătura de suflet (50)

  1. psi zice:

    nici nu ştiu ce îmi place mai mult: poezia lui nichita sau clint mansel! superbă alăturare…

  2. Nu ninge când e foarte frig,
    Nu plouă când e foarte cald.
    Nu vin cuvintele, când te naşti
    Nu vine anul nou, când mori.
    Nu pentru vedere este lumina
    Nu pentru mit sunt zeii!
    Nu pentru timp sunt stelele
    Nu pentru Nu este Nu!
    Nu vii niciodată când mi-e foarte dor de tine
    Nu mori niciodată
    când te urăsc de moarte.

    Nichita Stănescu – Un presentiment

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s