Nimeni nu va şti niciodată cât suflet cheltuim. Cât de scump poate fi un pas pe care ne e teamă să-l facem sau cât de greu poate să fie să o iei iar şi iar de la început, tot mai precaut, tot mai temător, cu frică să nu fie din nou o cale ce nu duce nicăieri. Cât de greu poate să fie atunci când simţim că lipseşte ceva, că tot-ul nu e deloc un tot. Când tot ceea ce găseşti în jurul tău, în viaţa ta, te provoacă la o schimbare, dar tu nu mai găseşti puterea să o înfăptuieşti. Cât de cumplit de dureros poate să fie când ai uitat să simţi pe de-a întregul, când limita sentimentelor şi viselor tale e dată de nişte temeri. Sau cât de greu poate să fie să începi să construieşti iar şi iar, însă după o vreme să îţi dai seama că ceea ce construieşti e sortit să piară, să dispară ca şi cum n-ar fi fost, să îţi îngropi (a câta oară?) visele, iar odată cu ele să îngropi şi o parte din sufletul tău. Ne privesc zi de zi mii şi mii de ochi, suntem analizaţi, disecaţi, ni se interpretează fiecare gest, fiecare umbră de zâmbet, fiecare vorbă rostită sau nerostită. Dar ei, ochii aceia atenţi la fiecare mişcare a noastră, nu vor şti niciodată cât suflet cheltuim…
sursa: youtube (user – LongmanHM)
Pe cei care au mai jonglat cu cele 12 cuvinte îi găsiţi în tabelul de la psi.
şi totuşi, la răstimpuri, se naşte o mână întinsă, un zâmbet… o voce care îţi spune: îţi ştiu sufletul. aş vrea să-i dau din al meu o cană de apă.
câteodată se naşte, alteori doar pare că vrea să se nască, dar se retrage când ai avea mai mare nevoie de ea…
priveşte spre mâna care rămâne, călin. doar ea contează…
Pingback: Împreunări | Alma Nahe
Să ştii că mă gândeam acuma să-ţi scriu că eu sunt vinovată, da’ nu ştiam cum s-o fac mai pe ocolite. Da’ mi-am luat inima-n dinţi…:)
tocmai asta îţi ziceam adineauri 😉
Îmi plac simultanele. De la primul rând mi-a venit gândul. Se potrivea ca răspuns la mine, de minune(tema de luni…) . 🙂
*mai…nu m-ai…acţiune rapidă, deh!..
s-a corectat. tot rapid 😀
•*¨)ჱܓ ღ¸.•*´¨`*•.¸ღ¸)ჱܓ ¸.•*¨)ჱܓ (ღ¸.•*´¨`*•. ( `•.¸
✿¸.•*¨`*•..¸✿ ✿¸.•*¨`*•..¸✿
╬♥═╬╬═♥=╬╬═♥╬╬═♥╬╬═♥=╬╬♥═╬
░░░░░░░░░░░░░ ░░░░░░░░░░░░░
văleu, ce invazie!!! 🙂 săru’ mâna! (aş răspunde la fel, dar eu nu am baghetă magică…)
Hahaahaha!
E dreptul meu de zină să vin cu fluturi si flori! E un fel de a spune că îmi place tot ce scrii!
şi totuşi, e suficient să ne privească 2 ochi, pe lângă miile de priviri aţintite asupra noastră..
da, e suficient, totul e să găseşti acei doi ochi…
culmea e că întotdeauna îi găseşti atunci când nu îi cauţi. ai observat asta?
eu nu-i caut niciodată, dacă e să apară, atunci apar ei 🙂
să fii convins..
Si totusi cineva stie. Ma intrebam uneori copil fiind, cum stia mama, ca ceva se intampla cu mine, chiar daca, aparent ma comportam la fel. Astazi, „imi citesc” copiii si stiu cand sufletul lor este vesel sau trist.
e, părinţii deja sunt altceva, ei sunt o categorie aparte 🙂
Cheltuim suflet. Adevărată alăturare de cuvinte.
Este singura cheltuială la care nu fac niciodată economie și pe care nu o amân.
cheltuim, nu de puţine ori irosim. ce bine ar fi de am şti dinainte…
Pingback: Duzina de cuvinte (4)- Iti daruiesc nepretuirea | Insemnari ...
Pingback: Inocență pierdută, vise spulberate « Dictatura justitiei
Pingback: De drum – Duzina de cuvinte | Fata din vis
Cand cheltuiesti suflet primesti in schimb iubire! Vine si timpul acela in care toate se intorc, chiar daca credem uneori ca nu va veni niciodata!
nici nu ştiu dacă e atât de important momentul acela când toate se întorc; uneori vine, alteori poate nu vine, până la urmă important e că mai ai ce să oferi…
Pingback: Duzina de cuvinte- (Ne)lipsuri | Cățărătorii
Pingback: Brav general de cartier | Iubesc Viaţa
Pingback: JURNAL DE FEMEIE – Pagina doi - Zinnaida
Pingback: JURNAL (2) Femeia adevărată, trandafirii, Zorro… | Zinnaida