M-a cuprins zilele trecute un fel de tremur, un dor nebun, şi voi face o breşă în breasla duzinarilor. Nu, nu m-a răpit vreo creolă, sau vreo prinţesă cu tenul alb ca laptele, deşi poate că nu m-ar fi deranjat. Dar poate că-i timpul să urc, ca aproape în fiecare an, nişte trepte dăltuite în piatră către înălţime, să intru în grevă de oraş, de blog, de treceri mai mult sau mai puţin fugare prin scrierile prietenilor. Cred că-i vremea să uit şi de muzică, de balade rock sau de topuri, şi să mă trezesc dimineaţa lângă un izvor ascultând muzica apelor şi a pădurii. Nu cred că e nimic greşit în asta, an de an simt nevoia să mă rup de lume, să uit de telefon, de creion, de beton, să mă urc într-o dimineaţă, cu rucsacul în spate, într-un tren prăfuit şi să cobor din el acolo unde îmi va fi mie la îndemână. Să mă trezesc acolo sus, faţă în faţă cu Măria-Sa Muntele, să mă simt exact aşa cum sunt, doar un grăunte de nisip într-un mecanism uriaş, să am cu mine doar o cretă imaginară cu care să desenez noaptea constelaţii nevăzute pe un cer spuzit de stele.
Pe cei care au jonglat cu cele 12 cuvinte îi găsiţi în tabelul de la psi.
Nu este nimic greșit în dorința ta. Dacă poți să fugi departe de nebunia orașului nu sta pe gânduri. Te vei întoarce altfel. Pe noi ne vei găsi tot aici.
ştiu că nu-i nimic greşit şi am să fug. aş fugi acum, dar trebuie să stau să îmi oblojesc oareşce rană cu care m-am ales marţi la picior. marţi, când tot pe coclauri am fost 🙂
Pingback: Duzina de cuvinte- Lipsuri estivale | Cățărătorii
Asta da motiv serios sa renunti la duzina! Si frumos mod de a-ti lua ramas bun. Iti doresc cel putin o duzina de zile de libertate si de aer. E putin? Nu ma duce imaginatia catre mai mult, parca prea ar fi SF…
va fi exact atât cât mă voi simţi eu bine. o săptămână, 10 zile, două săptămâni…
Pai ce sa zica altceva decat ca te fericesc. Iti faci tie si ( cred eu) condeiului tau un serviciu. Minte aerisita, idei de munte. Abia astept sa pleci si sa vii inapoi!
mai am puţin de aşteptat, că m-am ales cu oarece rană la un călcâi marţi, când tot pe coclauri am umblat 🙂
Pingback: Se ivi Iv şi domnu’ Pe, pe când apare tipu’ Ge? | Alma Nahe
Uneori mi se face un dor de calatoriile cu trenul si ma intreb ce ma opreste sa renunt la masina si sa iau ca odinioara tara la colindat din gara in gara. Sper sa ai vreme frumoasa.
şi eu sper să ţină vremea cu mine când mi-oi lua lumea în cap. iar de s-a mai nimeri să şi plouă, asta e, oi mai face şi pauze 😀
Drum bun, Călin! Şi în drumul tău( fuga ta era mai potrivit?)cuvinte, ori muzici care să te-alinte mai mult decât te pot alinta virtualele astea, de nu le poţi căuta în miere.
La „bubă” te-ai dat cu ceva, sau aştepţi să prindă coajă, ca tot românu’? 🙂
îmi place asta şi-am s-o fur: să uit de telefon, de creion, de beton! 🙂
să uiţi. şi să umpli sufletul tău ăla mare cu frumos. să te însoţească soarele şi nicu să fie ochios şi harnic (ca să profităm şi noi!)
ai voie să uiţi; pardon, să furi 🙂
Nicu a fi singurul însoţitor ce l-oi avea cu mine. ce a găsi el de fotografiat pe acolo, om vedea 🙂
Pingback: Duzina de cuvinte Trepte « Dictatura justitiei
Să ai parte de un concediu plăcut ! După cât de frumos ai descris ipotetica plecare se vede că ți-l dorești cu adevărat.
e ipotetică în sensul că mai am deaşteptat ceva vreme până mi se vindecă rana de la călcâi. după ce scap de acea rană, va fi chiar foarte reală, voi avea eu grijă 🙂
Cred ca toti simtim nevoia sa ,,evadam”. Unii nu se mai intorc, altii revin cu forte poaspete. Aici tu decizi! 🙂
eu vreau să sper că mă voi întoarce. că doar nu m-a mânca ursul pe acolo 😉
Deci nu eşti încă răpit de creola misterioasă… 🙂
nu, nu i-a ieşit cu mine 😉
😀
🙂 I know the feeling…
Acum aș urca în creierii munților și aș sta o vreme acolo… Nu am voie, însă 😉
Dar voi savura poveștile tale la întoarcere. sau imaginile. sau tăcerile… 🙂
şi eu aş urca tot acum, dar miercuri m-am ales cu ceva rană la un călcâi, aşa că mai trebuie să stau o vreme prin urbe, până îmi pun piciorul pe…picioare 🙂
am cetit 🙂
Să te faci bine atunci și să nu-ți uiți papornița 😉
acolo nu merge cu paporniţă, e musai obligatoriu un rucsac şi un cort în el 😉
nu. Ziceam să nu uiți cât ești pe acolo…Adicătelea să te întorci cu bine la ea și la noi 😉
o să mă străduiesc. că mă duc să mă simt bine, nu să mă întorc în bucăţi 😀
😆
Drum bun! Poteci line, cu cântec de păsări. Eu le am la câteva minute distanță! 🙂
aş vrea să le am şi eu la o aruncătură de băţ, dar nu am norocul ăla. şi totuşi, în comparaţie cu alţii sunt favorizat, aşa că nu-i cazul să mă plâng.