Duzina de cuvinte – o breşă

M-a cuprins zilele trecute un fel de tremur, un dor nebun, şi voi face o breşă în breasla duzinarilor. Nu, nu m-a răpit vreo creolă, sau vreo prinţesă cu tenul alb ca laptele, deşi poate că nu m-ar fi deranjat. Dar poate că-i timpul să urc, ca aproape în fiecare an, nişte trepte dăltuite în piatră către înălţime, să intru în grevă de oraş, de blog, de treceri mai mult sau mai puţin fugare prin scrierile prietenilor. Cred că-i vremea să uit şi de muzică, de balade rock sau de topuri, şi să mă trezesc dimineaţa lângă un izvor ascultând muzica apelor şi a pădurii. Nu cred că e nimic greşit în asta, an de an simt nevoia să mă rup de lume, să uit de telefon, de creion, de beton, să mă urc într-o dimineaţă, cu rucsacul în spate, într-un tren prăfuit şi să cobor din el acolo unde îmi va fi mie la îndemână. Să mă trezesc acolo sus, faţă în faţă cu Măria-Sa Muntele, să mă simt exact aşa cum sunt, doar un grăunte de nisip într-un mecanism uriaş, să am cu mine doar o cretă imaginară cu care să desenez noaptea constelaţii nevăzute pe un cer spuzit de stele.

Pe cei care au jonglat cu cele 12 cuvinte îi găsiţi în tabelul de la psi.