duzina de cuvinte – imagine

Nu ştiu cum se face, dar după fiecare din peregrinările mele câte o imagine se întipăreşte bine în memorie şi îmi revine mereu în minte, iar şi iar. Chiar dacă nu are legătură cu dragostea, chiar dacă este poate mai puţin frumoasă sau mai puţin tulburătoare decât alte imagini, chiar dacă nu a fost imortalizată de aparatul de fotografiat, ea se încăpăţânează să revină zi după zi, poate chiar de mai multe ori în zi, pune stăpânire pe memoria mea. Poate pentru că o fi având vreo legătură cu sufletul, cine ştie…

Nu se evaporă nicicum de acolo, e bine ancorată şi are rădăcini adânci, care o fixează cu nădejde. Mă urmăreşte zi de zi, ceas de ceas, aproape ca o umbră, de care nu reuşesc să scap. După cum ziceam şi mai devreme, probabil sufletul e vinovat pentru toate astea; un suflet şi el, acolo, unul care nu poate să nu se gândească şi la binele celorlalţi, care nu ştie să mă pună pe mine înaintea altora, pentru care „tău” înseamnă cel mult un lac mlăştinos de mici dimensiuni.

Dacă din drumul meu către Beliş mi-a rămas întipărită în memorie imaginea fetei care mi-a oferit „o pelerină ca lumea”, după cum chiar ea a spus, ieri m-am ales cu imaginea unei alte fete. Frumuşică, de vreo 16-17 ani, în spatele tejghelei unui bar din Huedin; 18 ani nu avea, după cum ea singură a recunoscut, oarecum mirată de interesul pe care i l-a stârnit străinului ăluia care îi vorbea frumos. O fată care pe timpul vacanţei munceşte, nu ştiu dacă din proprie iniţiativă sau la îndemnul părinţilor. Că munceşte nu e un lucru rău, însă pentru un copil, căci totuşi încă e doar un copil, un bar din Huedin, oricât de select ar fi acel bar, nu-i tocmai cel mai bun mediu. Pentru că vorbim totuşi de Huedin, nu de Wall Street, adică un oraş în care scandalurile iscate de bandele de…cum să le zic, ca să nu se supere nimeni pe mine?…bronzaţi sunt frecvente. Şi chiar dacă nu ar fi asta, până la urmă e doar un local în care intră aproape exclusiv bărbaţi, ale căror gânduri, după câteva pahare de băutură, pot fi mai curate sau mai degrabă nu prea. Şi atunci încerc să mă pun în pielea părinţilor acelei fete şi mă întreb dacă or fi stând liniştiţi acolo unde lucrează ei, în cazul în care lucrează, dacă chiar nu le pasă că fata lor poate încăpea pe mâinile vreunui dezaxat…

Pe ceilalţi „duzinari” îi găsiţi în tabelul de la psi.