Picătura de suflet – 57


Floarea soarelui

141 aMă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

                                      Radu Stanca

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Picătura de suflet – 57

  1. „Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
    Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
    Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
    Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte. ”

    Acelasi Radu Stanca, Poem.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s