Picătura de suflet – 61


Atât de repede

141gAtât de repede ne vine insomnia
brodându-ne fiinţe din afară.
Vrei pielea mea să-ţi fie iia
care te-mbracă domnişoară?

Vrei tu să vreau să fii fiind
un fel de trup de arătare
şi să te-nvăţ cum eşti murind
femeie-n pielea dumitale?

În pietre vrei, în recii fulgi
în dulcele meu strigăt de iubire…
Stai, nu fugi, o, tu ce fugi
călcând pe viaţa mea subţire.

                    Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Picătura de suflet – 61

  1. Am legat copacii la ochi
    Cu-o basma verde
    Şi le-am spus să mă găsească.

    Şi copacii m-au găsit imediat
    Cu un hohot de frunze.

    Am legat păsările la ochi
    Cu-o basma de nori
    Şi le-am spus să mă găsească.

    Şi păsările m-au găsit
    Cu un cântec.

    Am legat tristeţea la ochi
    Cu un zâmbet,
    Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
    Într-o iubire.

    Am legat soarele la ochi
    Cu nopţile mele
    Şi i-am spus să mă găsească.

    Eşti acolo, a zis soarele,
    După timpul acela,
    Nu te mai ascunde.

    Nu te mai ascunde,
    Mi-au zis toate lucrurile
    Şi toate sentimentele
    Pe care am încercat să le leg
    La ochi.

    Marin Sorescu – Am legat…

    • Călin zice:

      Ah, copacule, frunza ta imi cade pe umăr,
      soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
      umbra ta e lungă şi subţire
      pe câmpul acesta pustiu, de piatră

      Am rămas aşa, ţinând în mână
      şaua şi hamurile cu miros de cal
      Mi-ar părea foarte rău să mor…
      Poate şi pentru că nu mi-e sete,
      pentru că aş vrea să plec, rămânând
      de dragul unui cal care putrezeşte
      şi-al unui copac cu frunze căzând

      Până unde – nici eu nu ştiu
      şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
      Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
      şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
      ca o flacăre verzuie, arzând!

      tot Nichita – Ah, copacule

  2. Doru zice:

    Respectul meu, boier dumneavoastră!

  3. psi zice:

    Rudă şi strein cuvîntului

    În miez, o cât de suav
    sâmburele nu mai vrea să se nască…
    obârşia lui împărătească
    e de un aur bolnav

    Deasupra, -ce greu
    să fii rază strivită
    între oră şi clipită
    cu pleoape de curcubeu…

    jos, ce nevedere
    şi cîtă lipsă de sens!
    …a cojii jupuite cu un plâns
    de pe conştiinţă…

    Eu, tu, el
    o să fiim toţi trei
    de-odată

    Mai mult tu, –
    decât unicul
    Mai mult el, –
    decât piatra
    Mai mult eu,-
    decât singurătatea…

    în fiinţă, a frigului
    şi a căldurii,
    a de os a digului
    şi a murmurei

    a murmurelui
    a sufletului,-
    a este -iului
    lui.
    tot nichita…. poezia mea preferată. 😳

  4. Mi-e dor
    sa pot sa nu-mi mai fie dor
    de tine.

    Nichita Stanescu

  5. Reblogged this on calatorprintaramea and commented:
    Nichita Stănescu – clipe de visare

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s