Cu „bunicuţele” la plimbare


Nu-s eu înnebunit după maşini. Nu am fost niciodată, iar după cele de epocă parcă nici atât. Şi totuşi, pentru că azi vremea a fost mai îngăduitoare, am dat şi eu o raită până în centrul Clujului, să dau ochii cu „bunicuţele” expuse acolo, în cadrul primei ediţii a Festivalului Interbelic. Puţine la număr, unele din ele nu tocmai de epocă, se bucurau de soarele care tocmai ieşise. Că nu erau multe, nu cred că se poate imputa organizatorilor festivalului, mai ales că acesta e la prima ediţie; poate nu or fi foarte mulţi proprietari de astfel de maşini în Cluj, iar dintre cei care sunt, e foarte posibil ca mulţi să nu dorească să le expună. La câteva minute după ce am ajuns eu acolo s-au pus toate în mişcare, cu destinaţia Parcul Central, unde s-au desfăşurat multe dintre evenimentele din cadrul festivalului, la care, spre ruşinea mea, nu am ajuns. Pe ele, adică pe „bunicuţe”, le-am mai întâlnit undeva pe bulevardul 21 Decembrie, unde am şi făcut câteva poze, pe care le găsiţi mai jos (excepţie fac primele două, care au fost făcute în centru).

1011010203040506070809

Acest articol a fost publicat în d-ale mele și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cu „bunicuţele” la plimbare

  1. 9 zice:

    Frumoasa e broscuta aceea rosie. 🙂

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s