picătura de suflet – 85


Sfârşit de anotimp

Picture 090Eram atât de atent, încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele îngheţau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciţi.
Eram atât de atent,

încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbuşea-n întuneric,
şi parcă niciodată n-aş fi-ncercat
frigul.

Deodată
m-am trezit atât de departe
şi de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca şi cum mi-aş fi-nvelit simţurile
cu relieful fără de noimă al lunii.

Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, şi poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
şi treci prin aşteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de triumf.

                              Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 85

  1. Alunecare din idee-n lucruri,
    cădere din cuvinte-n dinţi,
    un cer cu frunze care-l scuturi
    din verde-n galben scos din minţi
    şi câte zone reci se-ncheagă
    şi de necontrolat cu văzul
    mandibule de cai încep să spargă
    în dinţi. din staule de vânt, ovăzul.
    E tulburată glezna cu brăţară
    dansând pe tâmpla mea fierbinte
    căzută-ntr-un străfund de vară
    pe-o scară ruptă de cuvinte.

    Nichita Stănescu – Alunecare

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s