picătura de suflet – 88


Ceas cu lună

ceas cu luna 2 copyDacă te strâng, rămâne luna
mereu pe sub tavanul stins.
Secunda, ora, ziua, săptămâna
îmi flutură de braţu-ntins.
Tu taci şi laşi să fie fierul
limbii de ceas, nedesluşit.
Turlă,-ţi lipseste temnicerul.
Trupule, capul despărţit.
Lasă să curgă prin vinele rupte
roşu deschis, roşu închis.
O, mult prea multe războaie şi lupte
pentru un singur ostatic dat prins.
Să-i smulgem limba ca să nu spună
nimica şi nimănui.
Pe sub tavane, răsare lună,
singuratec şi amărui.

Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 88

  1. Uneori vorbesc în faţa ta,
    ca-naintea unui zid înalt, de piatră,
    care se pierde leneş în nori.

    Strig toate numele lucrurilor,
    ştiute de mine vreodată.

    Smulg secundele din oră
    şi le arăt, bătând,
    iar sub plăcuta înfăţişare a tăcerii
    mărturisesc destinul planetelor.

    Zidul înalt, de piatră,
    deschide un ochi mare, albastru
    şi-apoi îl închide.

    Nichita Stănescu – Poem

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s