picătura de suflet – 90


A muri în zbor

picatura 90Brusc, pasărea a murit în zbor ;
ca o pupilă piezişă taie un nor.
Şterge cu aripa flască
steaua verde gata să nască.
Sună murdar şi greoi
prin aripa ei, aerul a noroi.
Cade din ce în ce mai încet
spre secret.
Din interiorul cel mare spre interior
fără trepte şi neagră,
clătinându-se pentru nimeni
sporind cu greaţă singurătatea
Loveşte frunza, fructa ;
urmează un sunet de picior de animal
în fugă atingând pământul
inundat
de lacrimi independente de ochi,
de umezeală independentă de frig,
de tăcere independentă, migratoare.

                              Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la picătura de suflet – 90

  1. Ea devenise încetul cu încetul
    doar un cuvânt
    pe care
    nu-l mai puteam rosti,
    Cuvânt albastru şi gri
    şi negru de tenebră,
    cu tunet de leu
    şi dungă de zebră
    ce nu se rosteşte şi nu se cântă,
    ce nu se spune şi nici nu se zice,
    o nuntă fără de nuntă
    de Orfeu căutându-o pe Euridice
    Ea devenise încetul cu-ncetul cuvânt,
    fuioare de suflet în vânt,
    delfin în ghearele sprâncenelor mele,
    piatră scriind pe apă, inele,
    stea înlăuntrul genunchiului meu,
    cer înlăuntrul mărului meu,
    eu, în lăuntrul eului meu.

    Nichita Stănescu – De dragoste

  2. Zina spune:

    Superba fotografie ! Ilustreaza minunat versurile lui Nichita.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s