picătura de suflet – 92


Zborul de duminică

picatura 92Dintr-o lovitură
copacii din dreapta şi cele câteva case,
şoseaua din stânga, cu cele câteva maşini,
încep să bată: sus, foarte sus, jos, foarte jos.
Iată că mă-nalţ, mă-nclin uşor,
fac un viraj, apoi
îmi ţin copacii, casele, şoseaua
şi cele câteva maşini
perfect întinse,
planez puţin şi mă întorc la loc.
Se stârneşte vântul, copacii fluieră.
Se deschid ferestre, apar capete.
Şoseaua ridică un abur de praf.
Maşinile au trecut.
Mai am o lovitură, dar o păstrez
pentru duminica viitoare.
Pentru azi
îmi e de-ajuns.

                              Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 92

  1. Uneori, cântecul din mine
    stinghereşte dorul de cântec din mine,
    uneori ochii mei
    îmi stingheresc dorinţa vederii.
    Vin spre tine, piatră,
    nu cu o cheie în mână;
    ieri, când a bătut crivăţul
    amestecat cu vulturi
    în trupul lui de frig
    am zărit poarta ce mi se cuvine mie
    şi care aşteaptă deschisă.
    Mărturisesc, intrând prin ea,
    că uneori cuvântul îmi stinghereşte
    dorul meu de cuvânt…

    Nichita Stănescu – Uneori, cuvântul…

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s