picătura de suflet – 94


Amurgul nimănui

picatura 94Tresar obosit de marea oprire
Prin preajmă se scurg ne’ncetat clipe reci,
De fum învelită-i o trist-amintire,
Lunatice vise păşesc pe poteci.

Bătrân un copac către frunzele sale.
Un clinchet nocturn auzit către zi,
Străin de-nceput şi de doruri astrale
Amurgul coboară încet printre vii.

Idei fără sens ce colindă pământul
Stropite cu gânduri din straniu noroi,
Albite de timp. În pridvor stă cuvântul,
Afară nebune, romantice ploi.

                                       Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 94

  1. Din ce în ce te stingi, te ştergi
    de peste sternul meu, făptură,
    dâră lucindă şi, de melci,
    tandră arsură.

    Abia te ţin într-un cuvânt,
    ori în albastrul meu iris,
    iarbă-ncolţind dintr-un pământ
    de somn, de vis.

    Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
    dacă respir, te-mping în aer,
    neoglindito peste ape
    tu, dulce vaer.

    Ah, vine norul şi mă şterge
    cu un burete foarte rece.
    Rămân ce-am fost, un tron de rege
    din care ai plecat de mult…

    Nichita Stănescu – Estompare

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s