picătura de suflet – 96


Depărtarea

picatura 96Depărtarea se face roată cu zimţi pe fusul
de taină-al auzului meu, rupând din amorţitele
minţi ale încă nenăscutului zeu ce-aşteaptă
să-l ajungă din urmă pământul, în viteza
albastră, ducând de mânere o urnă cu inima smulsă,
a noastră
Bate, se-aude, bate, se-
aude sfera în creştere drastică
De lacrimi şoselele-s ude,
memoria subţire, elastică,
praştie pentru pietre, gondolă înecată-n
Veneţii copilăreşti,
dinte smuls cu sfoara din
alveola, -jos orbita
Vezuviului goală.
Şi eşti.

                Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 96

  1. Te-ai făcut subţire şi prelung,
    şi un sentiment ciudat te doare,
    şi eşti mândru, şi ţi-l porţi pe umăr
    ca pe-un şoim de vânătoare.

    Şi prelungi, privirile îţi trec
    chiar prin zidul greu şi prin lăcate
    şi se-opresc la piatra unui chip, mereu,
    cu sprâncenele-mbinate.

    Se petrec atunci întreceri, lupte,
    şi răpiri imaginare,
    ora se înclină, bate
    cu secunde tot mai rare.

    Şi trec ani, şi şoimul zvelt
    de pe umăr nu-l mai lepezi,
    doar secundele din el
    bat din ce în ce mai repezi.

    Nichita Stănescu – Poetul şi dragostea

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s