picătura de suflet – 102


O iederă să fii

ivyMi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunză tremurândă şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut, un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

                         Nichita Stănescu

Notă: fotografia nu îmi aparţine, dar wordpress s-a gândit să nu mă lase să trec sursa sub imagine, aşa că o găsiţi aici.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 102

  1. Mă întorsesem strigând
    unde este viaţa mea?
    Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
    ca să-ţi mătur cu sufletul meu
    natura lucrurilor.
    De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
    Şi, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
    făcându-mi picioare cu tălpi?
    De ce m-ai blestemat să-mi fie
    foame şi sete?
    De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
    dându-mi dor de femeia mea iubită?
    Hai, mori şi tu odată, doamne,
    ca să fiu sigur că mor liniştit
    şi nelogodit
    şi plin de dor în sufletul meu
    plin de dor.

    Nichita Stănescu – Astfel

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s