picătura de suflet – 103


Bisericile n-au acoperişuri

186Bisericile n-au acoperişuri,
Ci aripi zgribulite pe trup,
De şindrilă,
Pe care va veni o vreme
Să şi le deschidă

Şi să se înalţe
Încet, ca în silă,
Ducându-şi făpturile
De aur şi fum
În văzduh tot mai sus,
Zburând cu vuiet mare, precum
Un stol de păsări grele
Spre apus,
În timp ce munţi isterici,
Amestecaţi cu marea
ţâşnită către ei
S-ar prăvăli
Frumos sfârşit al lumii
Sub cerul viu albastru
Roind de mari biserici vii.

                 Ana Blandiana

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 103

  1. Când voi fi-mbătrânit destul
    Să nu îmi mai doresc să mor
    O să mă sui într-un pătul
    Cu miros bun, adormitor

    De grâu încins sub bolţi de stuh,
    De floarea-soarelui uscată,
    De praf bătrân şi de văzduh
    Pe care-l ştiu de altădată;

    O să mă-ntind printre grămezi
    Fără dorinţe, fără gând
    Şi nici măcar n-o să visez
    Perechi de vorbe-alunecând;

    În dulcele coşciug de boabe
    Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
    O să îmi joace pe pleoape
    O rază din acoperiş;

    Uimită fără de pricină
    Din când în când o să adorm,
    Mă va trezi câte-o albină
    Cu bâzâitul ei enorm,

    Curând miresmele vecine
    Mă vor topi în sinea lor,
    Voi fi bătrână, va fi bine
    Şi nu-mi voi mai dori să mor.

    Ana Blandiana – Când voi fi-mbătrânit destul

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s