Oamenii Clujului şi poveştile lor (1)


Sub acest titlu vor fi reunite mai multe poveşti ale oamenilor Clujului. Iar când spun oamenii Clujului, nu mă refer la somităţi, la nume cunoscute şi arhicunoscute, preferând să mă opresc la oameni obişnuiţi, deşi nu cred că acesta e termenul cel mai potrivit, pentru că veţi descoperi că oamenii la care mă voi opri nu sunt neapărat din cei de rând. Şi va fi vorba despre oameni care fac ceva, fără să simtă nevoia să se bată în cu pumnii în piept, să iasă în faţă, să fie pe prima pagină a ziarelor, iar numele lor să fie pe buzele tuturor. Oameni care poate că nu-s atât de pricepuţi într-ale cuvintelor, dar pe care îi defineşte foarte bine ceea ce fac, iar ceea ce fac, fac bine. Şi pentru că trebuie să încep de undeva, voi începe de la ziua de ieri, 15 ianuarie 2014.

15 ianuarieLumea s-a adunat destul de greu ieri după-amiază la casa familiei Căpuşan, undeva la capăt de Cluj şi la poale de Feleac. Au venit întâi cei de departe, nişte oaspeţi din Maramureş, apropiaţi ai gazdelor. Şi-a făcut apoi impetuos intrarea domnul Nucu Pandrea, nedespărţit de frunzele cu care îşi încântă publicul. Au venit rând pe rând cântăreaţa de muzică populară Ana Ilca Mureşan, poeţii Ovidiu Vasile, Mircea Gordan, Alin Cucuruzan şi Sandu Cătineanu, urmaţi de Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic, Cornel Udrea, cel cu ale cărui personaje, Ahile Bilă şi Minodora Raţă, am crescut şi de maestrul Dumitu Fărcaş. Plus alţi şi alţi invitaţi, nu puţini la număr, care au umplut casa din Colonia Sopor. Oameni interesanţi, oameni deosebiţi, oameni frumoşi, care au făcut, fiecare în parte, ca seara de ieri să fie una de neuitat pentru Poarta de su’ Feleac. Şi totuşi nu am să mă opresc la nici unul din cei pe care i-am menţionat, deşi probabil fiecare dintre ei ar merita, şi nu am să mă opresc la ei pentru că seara de ieri a fost de fapt seara lui Gheorghe Căpuşan şi a visului său.

Pe nea Ghiţă l-am cunoscut cu vreo două luni în urmă, prin parcul central al Clujului, într-o după-masă în care am ieşit să fac nişte poze. El a intrat în vorbă cu mine, mi-a spus că are un mic muzeu etnografic la marginea Clujului şi m-a invitat să îl vizitez într-o zi. Cum era vorba de tradiţii populare, nu m-am dat în lături, iar în ziua următoare am şi fost acolo, iar de atunci am mai fost de 4-5 ori. Ieri, nu întâmplător într-o zi de 15 ianuarie, într-o companie aleasă, nea Ghiţă şi-a împlinit visul, a inaugurat Poarta de su’ Feleac. Viaţa lui nu a fost una simplă, a fost una cu urcuşuri şi coborâşuri, cu împliniri şi dezamăgiri, ca a multora dintre noi. A lucrat la Fabrica de porţelan Iris, apoi în domeniul social, a avut ani buni o firmă de construcţii, la care însă a renunţat de aproximativ doi ani. Are o familie frumoasă, doi băieţi de acum mari, are şi doi nepoţi frumoşi şi năzdrăvani şi o soţie care i-a fost mereu alături. Mai degrabă îndesat, îmbrăcat în straie populare, gâtuit de emoţie, vorbea aseară celor prezenţi despre drumul pe care l-a parcurs. Discursul lui era simplu, fără floricele, figuri de stil sau artistoşaguri inutile; dar chiar dacă nu este un mare maestru într-ale vorbelor, toate lucrurile adunate de dânsul pe parcursul multor ani în muzeul ce şi-a deschis ieri porţile (şi asta nu e o figură de stil, pentru că la intrarea în muzeu te întâmpină o poartă maramureşeană autentică, din ţinutul Lăpuşului) vorbesc mai bine despre el decât cele mai meşteşugite cuvinte. Să faci aşa ceva de unul singur, prin forţe proprii, nu este deloc un lucru la îndemână; necesită timp, e nevoie de bani, e nevoie de nervi de oţel, ca să te poţi bate cu birocraţia de la noi. Dar poate ingredientul principal este pasiunea, dragostea pentru tradiţiile autentice, pentru folclor şi pentru acest neam.

Aseară, după ce rămăsesem doar câţiva de-ai casei, cineva a spus în treacăt că e dezamăgit că la deschiderea muzeului nu a fost prezentă nici o televiziune, că ar fi trebuit să fie acolo TVR-ul, Pro TV-ul, Antena 1. Cu un surâs uşor amar în colţul gurii, nea Ghiţă a răspuns: „Da’ ce să caute televiziunile aici? Aici n-a fost violat nimeni, nici nu şi-a tăiat nimeni venele, nici nu a fost omorât nimeni. Aici a fost vorba doar de tradiţii, de respect pentru înaintaşi, a fost doar o lecţie de istorie.”

Pe cei care sunteţi pasionaţi de tradiţii, de folclorul autentic, de frumos vă invit să treceţi pragul acestui muzeu cu toată încrederea. Cum îl găsiţi veţi afla de aici.

Acest articol a fost publicat în d-ale mele și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Oamenii Clujului şi poveştile lor (1)

  1. Bine ai grait GHITA,in final!!C-ase-i la noi!!Felicitari pe toate planurile pentru ce-ai realizat cu atata truda!!!

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s