picătura de suflet – 107


Nu ştiu

picatura 107Nu pot vorbi de fericire
Căci n-am cuvinte într-atât
Nu ştiu ce e
Ce ştiu e doar ce-am auzit
Nu pot să scriu de ea
Că e departe
Şi poate nu mă vrea prin preajmă
Aud mereu: Pământul e rotund
De unde pleci acol ajungi
Eu am plecat copil, voios, ferice
Când oare m-oi întoarce ?

                                     Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 107

  1. corin_a spune:

    Iartă-mă şi ajută-mă
    şi spală-mi ochiul
    şi întoarce-mă cu faţa
    spre invizibilul răsărit din lucruri.

    Iartă-mă şi ajută-mă
    şi spală-mi inima
    şi toarnă-mi aburul sufletului,
    printre degetele tale.

    Iartă-mă şi ajută-mă
    şi ridică de pe mine
    trupul cel nou care-mi apasă
    şi-mi striveşte trupul cel vechi.

    Iartă-mă şi ajută-mă
    şi ridică de pe mine
    îngerul negru
    care mi-a îndurerat caracterul.

    Nichita Stănescu – Rugăciunea

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s