Nu regret, nu mă jelesc, nu strig
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
Şi pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
Serghei Esenin
Paporniţa 
Când te bântuie tristeţea,
când pierzi totul,
când te doare,
Când te-apasă greul vieţii
sub furtuni,
sub ani,
sub vânt
Să te-arăţi tăcut şi simplu,
să zâmbeşti cu nepasare
Este cea mai mare artă.
dintre câte-s pe pământ.
Serghei Esenin