picătura de suflet – 112


Cântec nesocotit

112

sursa foto: aici

Ți-am meșterit bănuți de fier,
să-mi vinzi un ceas din sânii tai
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis și cer…

…Dar scaldă caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Și inima ți-ai semănat
în colbul plin de scremături.

Ți-am bănuit arginți cu zimți,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinți.

…Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnași în prag
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri…

                       Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 112

  1. Tu pluteşti ca un vis de noapte
    deasupra sufletului meu.
    Îti sprijini tâmpla
    de inima mea ca de o piatră roşie,
    şi aştepţi să-ţi spun numele
    tuturor lucrurilor
    pe care eu am isprăvit de mult
    să ţi le mai spun.
    Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
    înclinată ca mătasea unui steag
    într-o zi fără vânt.
    O, nu pleca nicăieri!
    Îmi voi rupe inima cu un singur gest
    al mâinii,
    ca să răsară durerea care ştie
    numele durerii,
    ca să răsară dragostea mea de bărbat
    care ştie numele tău ciudat, de femeie.

    Nichita Stănescu – Poem

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s