picătura de suflet – 116


Rătăcitoare umbre

picatura 116Rătăcitor mă plimb printre morminte,
Bizare cruci purtate de atei
Ce râd și plâng, adesea fără minte,
E timpul lor, vremelnic, fără zei

E timpul lor, rotind a nebunie
Furtuna din paharul adormirii,
Destin pribeag, în ploaia ce-o să vie
Robit de ‘eu’ și dogma amintirii.

Încete umbre cad peste cetate,
Răsună-n ele-un dans devorator
Răspunsuri vagi, iluzilor deșarte
La deznădejdea mea și-a tristului decor.

                                      Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 116

  1. El a venit şi mi-a spus:
    viaţa
    este o absenţă
    între două inexistenţe.

    Eu m-am uitat la el lung,
    i-am surâs
    până când
    am izbucnit în plâns.

    Nichita Stănescu – Acela

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s