picătura de suflet – 118


N-ai să vii

118N-ai să vii și n-ai să morți
N-ai să șapte între sorți
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnișoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost și astru
și incest ai fost, prea cast.

Uite-așa rămânem orbi
surzi și ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poți să sorbi
„S” e rece azi din sunt.

                  Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 118

  1. Mă învelesc de frig într-o speranţă
    cum se-nveleşte soba nou zidită
    în relieful de faianţă
    cu focul pururi logodită.

    Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
    căci n-ai să înţelegi nimic
    stimată doamnă-domnişoară
    din frig.

    Ci vino când nu merge nimeni,
    când nu avem picioare, vino
    dar mai ales când voi fi orb,
    lumino.

    Nichita Stănescu – Mă învelesc de frig…

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s