picătura de suflet – 119


În dulcele stil clasic

119Mă învelesc de frig într-o speranță
cum se-nvelește soba nou zidită
în reliefuri de faianță
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înțelegi nimic
stimată doamnă-domnișoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino,
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

                               Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 119

  1. Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
    fuioare de suflet în vânt,
    delfin în ghearele sprâncenelor mele,
    piatră stârnind în apă inele,
    stea în lăuntrul genunchiului meu,
    cer în lăuntrul umărului meu,
    eu în lăuntrul eului meu.

    Nichita Stănescu – Semn 12

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s