Ieud, satul cu copii


port„Tu ai remarcat ce mulți copii sunt aici?” mă întreabă partenerul meu de călătorie, în vreme ce mergeam pe jos dinspre Ieud spre Gura Ieudului. „Cred că la fiecare casă am văzut copii” își completează el ideea, după care atenția îi e atrasă de un tractor de pe marginea drumului.

Ascunsă între hainele tradiționale maramureșene, traiste și alte obiecte de artizanat, femeia mă descoase, de unde sunt, pe unde am fost, iar după ce îi spun mă întreabă: „Da ați băgat de seamă ce mulți copii sunt la Ieud?”.

Pe autocarul ce mă ducea de la Bârsana la Cluj îmi vin în minte întrebările celor doi, a lui Ionuț și a femeii din Bârsana. Și stau și încep să rumeg la ce au zis ei. Am mai fost prin multe sate, marea lor majoritate cu populație foarte îmbătrânită, unde rar puteai vedea un copil. Chiar și în Bârsana, pe care l-am bătut dintr-un capăt în celălalt, nu cred că am văzut mai mult de 5-6 copii. În Ieud, în schimb, cred că am văzut copii aproape la fiecare casă, și nu câte unul singur.

Citeam azi undeva că în Ieud, în urmă cu aproape 30 de ani, erau 2700 de copii la o populație de aproximativ 4800 de locuitori; satul era un fel de campion la prunci, familiile având în medie câte 10-12 copii, iar acest lucru se datora mentalității oamenilor, conform căreia o familie este văzută mai bine dacă are mai mulţi copii. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, dar chiar și așa în Ieud sunt foarte mulți copii și astăzi; unii încă în cărucioare, alții mai mărișori, bătând mingea pe maidan, alții călare pe biciclete, îi întâlnești la tot pasul.  Și îmi vin în minte vorbele spuse de gazda noastră din Ieud, profesoară în localitate: „Copiii ăștia nu au o sală de sport. Iarna, când e rece, fac orele de sport în clase, pe câte o saltea. Oamenii, cei care muncesc în străinătate, vin acasă și donează la biserici. Câte o sută-două de euro, unii chiar și câte o mie. Dar să pună bani să le facă la copiii ăștia o sală de sport, nu-s în stare.”.

Notă: Din păcate nu am o imagine potrivită cu care să ilustrez cele scrise de mine mai sus, asta și pentru că nu-s oamenii subiectele mele preferate într-ale fotografiei. Cred că imaginea de mai sus e singura din această ieșire care are ca subiect o persoană, asta în primul rând datorită hainelor pe care le purta.
Acest articol a fost publicat în d-ale mele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s