rău de mare la 1000 de metri


Apuseni 1Primul meu contact cu muntele s-a întâmplat pe la sfârșitul clasei a IX-a, când dirigintele nostru, un profesor extrem de sever (dar al naibii de bun ca profesor), s-a gândit să ducă toată turma de Șofronei clasa în Apuseni. Și nu la cinci stele, că oricum nu găsești așa ceva pe acolo.

Așa se face că după un drum făcut cu trenul, autobuzul și în remorca unui camion (ultima parte din el, cea mai dificilă, de drum forestier) undeva în pragul unei seri am ajuns în Padiș și ne-am apucat să ne întindem corturile. Majoritatea nu aveam corturi proprii, împrumutaserăm fiecare de unde am apucat, fix în situația asta mă găseam și eu, iar cortul ce avea să ne găzduiască pe mine și pe încă doi colegi în următoarea săptămână era ca ca și cum ar fi trecut prin vreo două războaie. Era formatul acela antic, de formă triunghiulară, cu două fermoare la intrarea în cort, unul vertical și unul orizontal, cel din urmă în partea de jos. Care era și defect, în sensul că nu se închidea defel.

Apuseni 2Noi, trei bolovani care nu mai fuseserăm la munte, am montat cortul cu intrarea/gura către deal, locul fiind destul de înclinat. Nici nu s-a găsit nimeni mai destupat la minte, care să ne spună că nu așa se face. Toate bune și frumoase, foc de tabără, cântece, după care fiecare a parcat prin cortul unde urma să doarmă. Ce s-a întâmplat peste noapte știu doar din ce mi-au povestit ceilalți, pentru că pe mine nu a fost nimeni în stare să mă trezească, pe motiv că dormeam ca ursul. Cert e că dimineața m-am trezit cu rău de mare, singur în cort, plutind dimpreună cu salteaua pneumatică de sub mine pe un mini-lac care nu știam să fi fost acolo.

Mare lucru de fapt nu s-a întâmplat, doar că peste noapte s-a pornit o ploaie sănătoasă, ca la munte, iar apa ce cobora la vale a cam dat năvală în cort, prin locul lăsat liber de fermoarul defect. Colegii mei de suferință cort au încercat să mă trezească, dar când au văzut că nu au sorți de izbândă au fugit ca niște potârnichi într-o șură, unde toată clasa și-a petrecut noaptea dormind în fân. Mai puțin eu, care dimineața aș fi putut vâsli dacă aș fi avut vâsle la mine, doar că nu mi se păruse necesar să iau așa ceva la munte.

Acest articol a fost publicat în d-ale mele și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la rău de mare la 1000 de metri

  1. 9 spune:

    🙂🙂🙂 Numai aşa invaţă omul!

  2. romanianstampnews spune:

    Într-un concediu (la mare) ne-am gândit să facem economie cu banii de cazare, aşa că am închiriat un locşor pentru un cort. Seara l-am ridicat şi ne-am gândit să punem un plastic pe el, pentru o protecţie mai bună (se anunţase ploaie).
    Dimineaţa ne trezim, dar auzim un fâşâit persistent de-afară. „Plouă, las’ că mai stăm în cort”.
    Noroc cu un vecin, care ne-a strigat: „Băh, voi nu faceţi baie?”. Era un soare afară de-ţi lua ochii! Iar briza umfla plasticul pus pentru ploaie, făcându-l să „plângă”.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s