rezoluție (???)


La fiecare sfârșit și început de an blogurile sunt invadate de postări în care posesorii blogurilor te anunță ce au ei de gând să facă în viitor, de preferință în anul care stă să înceapă sau tocmai a început. Lăsând la o parte cât de mult mă interesează sau nu (mai degrabă nu) ce își propune respectivul blogger pentru următorul an, chiar m-aș bucura să nu mai văd și la sfârșitul ăsta de an atâtea rezoluții pe toate blogurile posibile, de parcă ar fi vorba de o ședință extraordinară a Adunării Generale a ONU. Nu de alta, dar DEX-ul zice că rezoluție ar avea exact sensurile de mai jos:
1. Hotărâre luată în urma unor dezbateri colective.
2. Rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc.
3. (Med.) Dispariție a semnelor de boală sau a unui proces patologic.
4. (Jur.) Desființare retroactivă a unui contract cu executare imediată pentru neexecutarea uneia dintre obligațiile reciproce ale părților.
Ce ziceți, dragi bloggeri, facem și noi un efort? Și poate om învăța și noi să ne facem planuri, să ne propunem una-alta. De exemplu, să nu ne mai batem joc de limba asta.

sursa: youtube (user – Jan Roháček)

Acest articol a fost publicat în d-ale mele și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s