picătura de suflet – 127


Puls

438 6Îngheță atât de brusc vederea
și lacul tot, încât sărea
din maluri, iar cometa serii
pe schiuri în lungire sta.
Apoi se dezgheță atât de brusc,
încât a te-neca-n străfunduri
era firesc și-aidoma
acelor pești zvârliți pe prunduri.
Totul e să știi să-noți
și-apoi să patinezi pe gheață
și iar să-noți, să patinezi,
o clipă-o zi, o lună-un an, o viață.

                               Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la picătura de suflet – 127

  1. Crisa spune:

    îmi era dor de picătura de suflet🙂

  2. Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
    Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
    De fiecare dată, ca-ntâia dată.
    De fiecare dată, ca ultima dată.
    N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
    ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
    Nimeni n-a văzut-o niciodată.
    Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
    Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
    O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
    Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
    un singur bloc de piatră nedespïcată.

    Inima – Nichita Stănescu

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s