picătura de suflet – 132


Amurgul nimănui

apusTresar obosit de marea oprire
Prin preajmă se scurg ne’ncetat clipe reci,
De fum învelită-i o trist-amintire,
Lunatice vise pășesc pe poteci.

Bătrân un copac către frunzele sale.
Un clinchet nocturn auzit către zi,
Străin de-nceput și de doruri astrale
Amurgul coboară încet printre vii.

Idei fără sens ce colindă pământul
Stropite cu gânduri din straniu noroi,
Albite de timp. în pridvor stă cuvântul,
Afară nebune, romantice ploi.

                               Nichita Stănescu

 

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s