picătura de suflet – 134


Tristețea apelor adânci

333Când goarna sună rece
Rece stau
Și diminețile acelea de lumină
Îmi amintesc

Surâde floarea transformată în cenușă
Și din tăcute umbre lăcrimez
Ce-ar vrea să stau, ce-ar vrea să fug
Ce-ar vrea la ușă
Nepotrivirea-n sine s-o alung
Doar că visez

Că s-au infipt în nori întâmplătoare rânduri
Ori s-au deschis în cercuri peste ape –
Acele gânduri
Ce trist mă simt și cât de singur
Și îmi ajunge !

                                               Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s