picătura de suflet – 135


Sărutul

Vederea lumii se-adumbrea,
când noi ne sărutam în piețe și în scuaruri.
Un aer mat ne-nfășura,
și nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea.

Doar steaua neagră-a părului tău scurt îmi atingea,
cu clinchet stins, un umăr, și toți
credeau că bate-n arbori
ora când soarele apune la amiază.

Și păsări mari se coborau
pe bănci și pe statui, pe cabluri,
peste iarbă
Luceau intens,
presate de un cer pe care-l începea iubirea noastră.

                                                      Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s