Sărutul
Vederea lumii se-adumbrea,
când noi ne sărutam în piețe și în scuaruri.
Un aer mat ne-nfășura,
și nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea.
Doar steaua neagră-a părului tău scurt îmi atingea,
cu clinchet stins, un umăr, și toți
credeau că bate-n arbori
ora când soarele apune la amiază.
Și păsări mari se coborau
pe bănci și pe statui, pe cabluri,
peste iarbă
Luceau intens,
presate de un cer pe care-l începea iubirea noastră.
Nichita Stănescu
Paporniţa 