Cântecul privirilor
O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene
Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând văzduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale
Nichita Stănescu
Paporniţa 
Ce am uitat?
Doamne, ce am uitat?
Sufletele-păsări care zboară
Din mine când dorm
Nu se întorc niciodată aceleaşi
În cuibul ce sunt,
Sau poate doar eu
Nu-s niciodată sigură
De-a fi aceleaşi,
Stăpânită mereu de senzaţia
Că am uitat ceva,
Că am pierdut
Din nesfârşitul şir de existenţe
Pe care le socoteam
După numărul păsărilor.
Ana Blandiana, Numărul păsărilor