picătura de suflet – 141


Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând văzduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

                             Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la picătura de suflet – 141

  1. corin_a zice:

    Ce am uitat?
    Doamne, ce am uitat?
    Sufletele-păsări care zboară
    Din mine când dorm
    Nu se întorc niciodată aceleaşi
    În cuibul ce sunt,
    Sau poate doar eu
    Nu-s niciodată sigură
    De-a fi aceleaşi,
    Stăpânită mereu de senzaţia
    Că am uitat ceva,
    Că am pierdut
    Din nesfârşitul şir de existenţe
    Pe care le socoteam
    După numărul păsărilor.

    Ana Blandiana, Numărul păsărilor

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s