picătura de suflet – 142


Către ultimul actor

Eu sunt umbra
când nici o lumină nu mă bate
ruină a cuvintelor, cu o fereastră,
roata fără de căruță
de una singură rostogolindu-se
pe singurii de voi
Ce frumos răsare soarele
peste noaptea de ieri
A trecut, în fine,
și această secundă
născându-ne fără dureri.
Vă spunem la revedere,
iar nu la adio,
ființe care existați
în timp ce ființăm acuma
fără de suferinți.
Actori, spectatori, noi plecăm
vă spunem la revedere,
iar nu la adio.
De-ar mai fi o dată ca asta,
fiule, fiio!

Nichita Stănescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Loc de deversat cuvinte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s