Picătura de suflet – 74


Pompei de sare şi de chiciuri

vadu crisului 2Această peşteră nimic nu zice,
Îngheaţă progresiv şi-a cer miroase,
Nu mai avem în trupuri, astăzi, oase,
Ci gheaţă, sare şi mixturi complice.

Să ne iubim în peştera sărată,
Cu-atât mai fascinantă, mai intimă,
Cu cât din clipă-n clipă se comprimă,
Şi-o vom avea, curând, pe umeri toată.

E un Pompei de sare şi de chiciuri,
Adună-te la pieptul meu, iubito,
Lumea de sus, pe care-am părăsit-o,
Mai are încă poduri şi prichiciuri.

Nu mai e aer; sarea vom privi-o.
Respiră-mă. Te mai respir. Adio.

                          Adrian Păunescu

Acest articol a fost publicat în picatura de suflet și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Picătura de suflet – 74

  1. Am ajuns!
    Voi, cei care m-aţi condus până aici,
    Gândiţi-vă ce cântec de adio
    Să-mi cântaţi.
    O litanie lungă, legănată,
    S-adorm şi să uit
    Să uit c-am iubit
    Şi iubită n-am fost,
    Să uit c-am trăit
    Şi-am trăit fără rost.
    Nu mă lăsaţi să-ntorc capul spre voi,
    Spuneţi-mi rece:” Nu privi înapoi.”
    Cât am trăit, nu mi-aţi ascultat simfonia făpturii,
    De ce n-aş da acum înapoi ce e al naturii?
    A plouat peste mine mereu;
    Cadă ploaia şi-acum, greu, greu,
    Am avut aripi de ceară topite de soare,
    Sufletu-mi a-ncetat să mai spere să zboare;
    V-am dat ce-am avut, ce am fost, ce-am iubit,
    Acum, golul din mine, pe care n-aţi vrut să îl umpleţi,
    În sfârşit,
    S-a răcit.

    Sorina Popescu – Spre celălalt tărâm

Lasă un răspuns către corina (@corin_a) Anulează răspunsul